Ghem

agonia
și extazul
joacă tenis
zilnic

noaptea
ține scorul

Mimesis

mă aprind ca tăciunele, flacăra mea
mă adap ca arșița, briza mea
mă revărs ca furtuna, oceanul meu
mă-nflorești ca viața, pământul meu
mă înalți ca cerul, astrul meu
mă așezi ca sensul, definiția mea
te aspir ca vidul, plinătatea mea

Autopsia zilei

Timpul, șirag de clipiri la gâtul vieții.
Numere acrobatice pe firul amintirii.
Trup verde furnicat de plânsul dimineții.
Rond condensat pe geamul privirii.
Mătănii în mâna zbârcit-a tristeții.
Cât s-a vărsat în caznele firii?

Clipa, leș cristalizat de sfânt.
Disecție la morga din gând.
Vlăstar de Eden în mormânt.
Cuvântul etern rupt de rând.
Miracol ieșit din pământ.
Câte au dat colț râzând?

Imn elvetian

până timpul plictisit cercul său abandonează

până raiul părăsit goliciunea își maschează

până norul încolțit floarea sa o dispensează

până patul împietrit plapuma își relaxează

până câmpul obosit pune capul pe-nserare

până cerul dezvelit prinde licurici în zare

până astrul amăgit cade scrum de-ntunecare

până chipul poleit iese inspirând din mare

până valul îndârjit rupe digul ce-l strâmtează

până calul înălbit face fulgi și decolează

până vântul năpustit vede gândul și-l vânează

până visul dezmorțit cască ochi și se sculptează