Cimitirul Ideilor

Trecea la pranz pe calea Indolentei un convoi
Avea in cap un mort si-o cruce, dar pasii-i erau goi
Pe tron se-adapostea de Soare-o umbra
Sorbindu-si gandu-n sec pe gura ei cea sumbra

Oprindu-se-n amurg convoiul pe-aleea Vesnic Verde
Zarind in cap un mort si-o cruce cu-n scris ce-abia se vede
Aici isi doarme veacul sub neg de Luna un strigoi
Cinteste-n gand pe lespedea de huma, dar ochii ii sunt goi

Purcede convoiul cu lumina pe-artera Ce-o Sa Fie
Va pune-n cap un mort si-o cruce c-o mana de stafie
In inima-si va face coviltir c-o piatra, dar Zorii-i vor fi goi
De nu va resimti in gand pe unu pulsand in spatele lui doi

De-a fi sau a nu fi

am fi moartea, am fi viața,
am fi totul amândoi,
răsăritul dimineața
și musonul car de ploi...

de-ai fi frunză, aș fi verde,
de-aș fi sânge, ai fi puls,
am fi ochiul și ce vede,
apa stelei și-al ei curs;

de-aș fi plantă, ai fi foaia,
de-ai fi lacrimi, aș fi cer,
am fi fulger și văpaia,
o morgana și-un mister;

de-aș fi sfânt, ai fi credință,
de-ai fi coajă, aș fi miez,
am fi rugă și dorință,
notă-naltă și diez;

de-ai fi mândră, aș fi demon,
de-aș fi vorbă, ai fi scris,
am fi Sophia și eon,
cerc hipnotic și-al său vis;

n-am fi moarte, n-am fi viață,
am fi zero, de-am fi doi,
întuneric dimineață
și muson secat de ploi...