Propriul orfan

poezia este un sentiment fara glas
fara trecut
fara viitor
un copil orfan, un copil abandonat, un copil singur
poezia este lacrima care te roaga s-o adopti
poezia este ochiul de caprioara care-ti topeste inima
- chiar acum face asta -
incearca, vrea, spera
viseaza la un miracol
sa aiba glas, s-o auda o familie
eu nu sunt tatal ei, nu sunt mama ei, nu-i sunt nici macar prieten
nu stiu de unde provine, nu pot si, sincer, nu prea sunt interesat sa aflu
eu doar vorbesc in numele ei, pentru ca m-a rugat atat de insistent
stiu ca e neprofesional, dar sunt usor miscat de pledoaria ei surdo-muta
atata vreme cat nu trebuie sa fac nimic pentru asta
(pentru ca nimeni nu ma plateste sa fac bine unui copil defavorizat)
as vrea sa isi gaseasca un camin iubitor
as vrea ca iubirea
sa devina glasul ei
pentru ca eu sunt
hodorogit,
tare obosit
si am ragusit

Cosmogonie

Tata, cum am luat eu fiinta?
m-ai intrebat
si-n vis,
eu ti-am raspuns:

In atmosfera pura,
a lumii de idei,
conceptele sunt condensate-n nori
de o culoare neinteleasa
si o forma inefabila,
sunt angrenate-n galaxii,
in roiuri, superroiuri, hiperroiuri
si orbiteaza toate
in dans latent...
Pana cand,
cu infinita maiestrie,
O mana tainica apuca norul ideatic
il strange cu putere,
exact atat cat trebuie,
asa cum numai ea poate,
pana tasneste seva din tesatua paraxina
a paturii de absoluturi
si-o ploaie de de-ntelesuri cade,
atrasa de pamant.
Multe picaturi
se opresc pe lucruri,
pe fapte,
pe vietati,
cateva
ajung, precum un picur de sudoare,
pe fruntea unui om;
in general,
acesta,
dezgustat de mirosul fetid al trudei,
se sterge grabit
de stropul ce-l furnica tot;
din fericire,
mai sunt si aceia care
exulta atunci cand o asemenea picatura
le limpezeste chipul,
o apuca cu grija,
sa nu o franga,
o saurta suav,
apoi o imbiba,
cu rabdare,
in hartie...
Desigur, sunt si mai putini
cei care nu se demobilizeaza
atunci cand copiii lor se nasc neanimati,
insa numai acestia au finalmente posibilitatea
de a-si perpetua linia.

Asa ai luat tu fiinta,
sufletul meu.