Decolare

nouă lei își cată coama,
ca un prunc flămând pe mama,
ca Samson luptând cu teama,
capul gol își vrea coroana;

opt moriști își sfarmă dinții,
ca pe-un gând de smalțul minții,
un mister de piatra științii,
un damnat cinând cu sfinții;

șapte tonuri se destramă,
lanțul amical se sfarmă,
ploaia curcubeu-și cheamă,
numai negrul o ia-n seamă;

șase șerpi își beau otrava,
ca să stingă-n focuri zarva,
să topească-n febră graba,
să adoarmă toată slava;

cinci steluțe-și plâng lumina,
licurici sticlind ca mina,
o conștiință-n ring cu crima,
sufletul vărsându-și vina;

patru cumpeni rup cântarul,
crucile își duc calvarul,
vânturile șterg hotarul,
firmamentul stinge farul;

trei penaje merg, nu zboară,
nu mai cântă, ci doar zbiară,
nu au cioc, ci dinți de fiară,
porumbei blindați cu zmoală;

două inimi își pierd glasul,
cum un pas ratează dansul,
timpul uită cât e ceasul,
vinul viu golește vasul;

un întreg se-mparte-n fracții,
ca și viața în distracții,
o substanță în reacții,
sau amorul în atracții;

zero singur se râvnește,
ca egoul ce iubește,
o oglindă se privește,
a zbura e omenește;