până timpul plictisit cercul său abandonează
până raiul părăsit goliciunea își maschează
până norul încolțit floarea sa o dispensează
până patul împietrit plapuma își relaxează
până câmpul obosit pune capul pe-nserare
până cerul dezvelit prinde licurici în zare
până astrul amăgit cade scrum de-ntunecare
până chipul poleit iese inspirând din mare
până valul îndârjit rupe digul ce-l strâmtează
până calul înălbit face fulgi și decolează
până vântul năpustit vede gândul și-l vânează
până visul dezmorțit cască ochi și se sculptează
