Exod

Ai legat rănile sufletului și i-ai deschis petalele,
dar întunericul le-a redeschis, le-a reînchis.

Ai transformat broaștele în prinți și fetițele în zâne,
dar întunericul i-a înecat...în lacrimile lor.

Ai preschimbat nodurile din gât în fluturi,
dar întunericul le-a făcut fundele cravate.

Ai invadat pustia infinitului cu zâmbete,
dar masca întunericului nu s-a clintit.

Ai domesticit gravitația și ai sălbăticit orizontul,
dar voința întunericului a rămas neîmblânzită.

Ai poruncit vulcanilor să scuipe culori în loc de cenușă,
dar bolta întunericului nu s-a înstelat.

Ai dezvelit pieptul cerului ca să spele cu lapte tot amarul,
dar întunericul tot nu s-a îndulcit.

Ai schimbat aurul în holde și ai pus foamei botniță,
dar întunericul tot nu s-a săturat.

Ai cutremurat cu lumina temeliile neantului, fără a trezi visele;
după trei eoni i-ai iertat privirea, însă gheața tot nu i s-a topit.

Ai potolit orice început de spasm din inima întunericului;
de teamă să nu prindă puls, a deschis porțile imaginației.

Stoluri nesfârșite de idei, întorcându-se la Tine, au galvanizat eterul,

cântând, cu trupurile aprinse de dorință, o simfonie onirică.