Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Osuar de glorii ruginind de dor?
Din adâncu-i tainic, Bardul să mă ierte,
Că-i imită cântul zumzet de trântor,
Să topească ceara, pietrele să crape,
Cerul să înmoaie jugu-apăsător,
Cu a sa rafale, fie să răsune,
În auz și-n inimi, glasul lui Stentor!
De pe-o bancă rece Răul ne aruncă,
Împrejur și-n case ochi iscoditor,
Cu priviri vorace munții ni-i mănâncă,
Rodul ni-l despoaie până la cotor,
Lupii și-i asmute stâna să vegheze,
Apele se sting în setea lor,
Mai bine ca timpul să dezarhiveze,
Sabia și turbanul de cotropitor.
Limba se-mpletește, ochiul împânzește,
Portul putrezește pe pridvor,
Iele se înfoaie, brazii se îndoaie,
Sfinții se închină la televizor,
Un potop de ape vine să ne-ngroape,
Dochia-și cată pieptene pe for,
Cine să audă, cine să ne scape,
Mâinile întinse doar senzații vor.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Sanctuar al Terrei, puls nepieritor!
Cinstea și isprava erau ale tale,
De-ai fi fost nuntită cu un alt popor,
Degete sortite-n lucru la războaie,
Cu-n sărut vă cer doar ăst favor:
Să îi sorb surâsul, să-i miros căldura,
Pân' la ea în poală capul să-mi pogor!
