De-a fi sau a nu fi

am fi moartea, am fi viața,
am fi totul amândoi,
răsăritul dimineața
și musonul car de ploi...

de-ai fi frunză, aș fi verde,
de-aș fi sânge, ai fi puls,
am fi ochiul și ce vede,
apa stelei și-al ei curs;

de-aș fi plantă, ai fi foaia,
de-ai fi lacrimi, aș fi cer,
am fi fulger și văpaia,
o morgana și-un mister;

de-aș fi sfânt, ai fi credință,
de-ai fi coajă, aș fi miez,
am fi rugă și dorință,
notă-naltă și diez;

de-ai fi mândră, aș fi demon,
de-aș fi vorbă, ai fi scris,
am fi Sophia și eon,
cerc hipnotic și-al său vis;

n-am fi moarte, n-am fi viață,
am fi zero, de-am fi doi,
întuneric dimineață
și muson secat de ploi...

Necredinta

Deși se scrie "material",
Semantic, se citește "vomă",
Istorie, circular dedal,
De prigoniri ca-n fosta Romă...

Cum la sufleul temporal,
Doar codrul tău îi dă aromă,
De-ai rupe chiar și-un ac din el,
Vorace-aș tresări din comă!

Și cum la negrul nesfârșit,
Pulsația ta îi dă culoare,
De picuri doar un strop de rit,
Eu încolțesc, iar doliul moare!

Dar cum de sus te-ai dezlipit,
Să-mi spui cuvântul "înălțare",
Mă tem c-ai să rămâi un mit,
Pot crede-n Lună, nu în soare...

Schimb de ostatici

Astrul vrea să te imite,
radiezi în inimi clei,
două suflete lipite,
trup de om, puteri de zei;

se reped din nori cuvinte,
ca s-atingă nurii tăi,
să primească sensuri sfinte,
ce separă buni de răi;

veșnice așezăminte,
își strămută locul lor,
sper-ați fi încălțăminte,
sărutare pe picior;

iarba coama-și netezește,
vântul nu-i țesală părul,
mantia lui te urmărește,
bronhii au să-i ducă dorul;

codrul haina sa jertfește,
din petale-ți face cale,
mii de trâmbiți ciripește,
haite latră osanale ;

lacrimi grele, argintate,
luna au format pe cer,
din icoanele uscate,
sub umbrela-ți de mister;

nervii nu mai vor a simte,
îi îmbată calmul tău,
cu pastile de i-aș minte,
mi s-ar năpusti în hău;

iată, toate-ți sunt predate,
dă-mi acuma ce-i al meu,
două vorbe ce rostite,
îl prefac pe om în zeu!