In 4 timpi

esența dimineții,
s-a concentrat în tine,
să plece nu-i mai vine,
din arborele vieții;

expresia amiezii,
îți râde în privire,
hrănește-ntreaga fire,
cu laptele zăpezii;

suflarea înserării,
te-nvăluie-n mistere,
să-și țină limba-i cere,
cadranului uitării;

tăcerea nopții,
ar vrea să te sărute,
dar chem să o salute,
lumina morții;

Cosmogonie

Tata, cum am luat eu fiinta?
m-ai intrebat
si-n vis,
eu ti-am raspuns:

In atmosfera pura,
a lumii de idei,
conceptele sunt condensate-n nori
de o culoare neinteleasa
si o forma inefabila,
sunt angrenate-n galaxii,
in roiuri, superroiuri, hiperroiuri
si orbiteaza toate
in dans latent...
Pana cand,
cu infinita maiestrie,
O mana tainica apuca norul ideatic
il strange cu putere,
exact atat cat trebuie,
asa cum numai ea poate,
pana tasneste seva din tesatua paraxina
a paturii de absoluturi
si-o ploaie de de-ntelesuri cade,
atrasa de pamant.
Multe picaturi
se opresc pe lucruri,
pe fapte,
pe vietati,
cateva
ajung, precum un picur de sudoare,
pe fruntea unui om;
in general,
acesta,
dezgustat de mirosul fetid al trudei,
se sterge grabit
de stropul ce-l furnica tot;
din fericire,
mai sunt si aceia care
exulta atunci cand o asemenea picatura
le limpezeste chipul,
o apuca cu grija,
sa nu o franga,
o saurta suav,
apoi o imbiba,
cu rabdare,
in hartie...
Desigur, sunt si mai putini
cei care nu se demobilizeaza
atunci cand copiii lor se nasc neanimati,
insa numai acestia au finalmente posibilitatea
de a-si perpetua linia.

Asa ai luat tu fiinta,
sufletul meu.