Showing posts with label tristete. Show all posts
Showing posts with label tristete. Show all posts

Friday, July 13, 2012

Si ingerii se spovedesc: Azrael Euthanatos

Și plâng când sufletul își lasă cuibul,
Spre cea din urmă înălțare,
Un șoim fixându-și ținta lui,
Dar cina sa aleasă se topește-n zare,
Căci bestia geme-n ghearele altcui,
Și plâng când sufletul își lasă cuibul...

Și plâng când mugurii îngheață,
Plămâni un fraged vis torcând,
Lumini în fașe de smarald,
O mână hibernală sugrumând,
În ghemuri fără fir respirul cald,
Și plâng când mugurii îngheață...

Și plâng în corul ochilor,
Ce cat` să schimbe apa în lumină,
Și focul pe nisip să-l dea,
Dar sticla lor e-nchisă de-o cortină,
Iar actul ce s-a scurs nu-i chip să stea,
Și plâng în corul ochilor...

Și plâng atunci când cerul tace,
Pământului ce cheamă rugător,
Cu buze arse de înflăcărare,
Un semn al milei tunător,
Iar crengile-mpietresc în așteptare,
Și plâng atunci când cerul tace...

Și plâng atunci când vă mănânc,
Când timpu-l sorb ca pe fidea,
Când o aromă piere-așa,
Când v-am pe toți pe tava mea,
Când văd cât mă voi îngrășa,
Și râd atunci când vă mănânc...

Stigmatul

Ca la cruciadă,
Cu vizor și cască,
Sfântă promenadă,
Vaiere sub mască.

Ceresc popas,
Empireul hranei,
Hotel Parnas,
Pe plaja Morganei.

Pe-ale oglinzii valuri,
Vas făr` de șurub,
Selenare voaluri,
Nuntă de sucub.

Ulițe dosite,
În cetatea nopții,
Pietre bântuite,
Gem de scoală morții.

În câminul sacru,
Câutând scăpare,
Focul din năframă,
Ținta pusă are.

Plaiuri elizee,
Valuri de verdeață,
Grații de femeie,
Condamnat la viață.

Sunday, February 12, 2012

Nimeni acasa

Cioc! Cioc! Cioc!

Cine e?

Ci-n să fie? Un perete;
Am în grijă un bețiv,
Mort săracul după fete.

Ce-mi spui mie? Ce îmi pasă?
Dacă leșul te dărâmă,
Cere sprijin de la masă.

Da' de unde crezi că vine?
Îl goni și ea și patul,
Oful lui căzând pe mine.

Ia vorbește cu parchetul!
De nici blana nu-l primește,
Cum o să transceadă bietul?

Încercai și mă respinse;
Cică-i pun în cap mocheta,
Cel puțin așa îmi zise.

Chit că zace sub papuc,
Trebuie să-i dau dreptate,
Damfu-acela de tristețe,
Doar fereastra îl va scoate.

Apropo, nici ea nu-l vrea,
Aparent, e iar în toiul,
Flirtului cu o perdea...

Azi textile, ieri lumina,
La cât a vorbit cu ploaia,
Cred c-o va mânca rugina.

Ba pe mine igrasia,
De cascada emotivă,
Nu-și va potoli furia.

Roagă-te ca să-l dizolve,
Iar de nu crezi în magie,
Pune lustra să-l rezolve.

Nici nu vreau ca să aud,
El tot timpul îmi vorbește,
Chiar mă crezi atat de surd?

Namilă sentimentală,
Jur pe clanță că te-nșală,
Cu fereastra digitală.

Dar de ce crezi că-l destind?
Ea-l azvarle, eu îl prind,
Ea-l strivește, eu-l întind.

Cauți suflete uzate,
Pasionat de reciclare,
Ca un coș chitit pe fapte?

Zi-mi ceva ce nu-i pătat,
Imediat ce-a părăsit,
Banda ce l-a fabricat!

Ba mai bine zi-mi, Mesia,
Dacă tot m-ai deranjat,
Cum vrei să-ți salvez misia?

Mă gândeam să îi arăți,
Că există o scăpare,
Chiar prin mine, dacă poți.

Realizezi că ai să-l pierzi?
După ce îmi calcă pragul,
Mă-ndoiesc c-ai să-l mai vezi.

Duc o casa în spinare,
Nu mă frânge greutatea,
Ci verdeața fără Soare.



Țâr! Țâr! Țâr!

Cine e?

Ci-n să fie? Niște fete,
Căutăm un zid de sprijin,
Suntem toate mort de bete…

Saturday, January 14, 2012

Naufragiu

Întindere de apă neagră,
Ce văzul nu cuprinde,
Arhipelaguri de lumină,
Vulcani și Atlantide.

Un ochi mizer cerșește,
Cu pleoapele căuș,
Dar tot ce prinde-n ele,
Sunt coji fără albuș.

Prin sfincteru-i cromatic,
Stoarce materie gri,
Dar clarul Lunii varsă,
Doar lacrimi pe hârtii.

Cu Soarele-ntre gene,
Prin sita lor îl cerne,
La urmă ce rămâne,
Sunt apele eterne.

Monday, May 23, 2011

Oroarea Ororilor

De ai timp să crezi,
umbre cu ochi verzi,
de-ai timp s-asculți,
limba celor muți ,
de ai timp să cați,
verde cal să-nhați,
iaca ce te-nvață,
zidul făr' de viață...

Din amurg de ceas,
din ceresc popas,
din gerosul vas,
din puternic glas,
mări, se pogoară,
un cristal pe scară,
ca mercur pe bară,
pompier de ceară,
parașută în misie,
căpitanul peste mie,
kamikaze-n vrie,
controlată isterie.

Văzând jocul pueril,
simțind iureș de stihie,
pân' și mortului îi vie,
pofta-n cui să nu mai fie;
din mormântul său de gheață,
din expresii fără față,
din mosor lipsit ață,
din misterul cel de ceață,
se clintește din uitare,
o statuie de vâltoare,
și purcede să măsoare,
cataracta de ninsoare.

Tifon în talazuri,
luceafar în stele,
umbrelă în ploaie,
turnată din ele;
o coasă în lanuri,
o voce în pilde,
o roată pe drumuri,
pavaj de merinde;
se vede și simte,
se simte și vede,
crede că gândește,
iar ce-a gândit crede.

Nici bine nu se săpuni,
pe chip cu feeria dalbă,
că-ndată îl și limpezi,
un putred nechezat de gloabă;
celestul scalp parc-obosi,
mătreața lui să o presare,
un parmezan îngălbenit,
un damf simfonic de picioare;
din floci de vată străluci,
chelia palidului soare,
scheletul glacial pieri,
lăsând un mugur și un punm de sare.

În sec surâsul îi plonja,
în gol vasele i se vărsară,
sătule de-ncărcarea grea,
a calmului de poleială;
dar cum să plece, să dispară,
cum să fie cel de-aseară,
dacă, din nouă, zece îl îmbună,
iară, din ele, una a vioară-i sună?
cum, când din eter continuă să ningă,
petale sângerii ce sacrul pot să-nvingă?
cum, când pretutindenea se plimbă,
pe strada roză vibrații de colindă?

Apollo în strofe,
pădure de iele,
fântână de arfe,
în haină de piele;
o minte-ntre gânduri,
obsesie-n minte,
un sens printre rânduri,
pereți de cuvinte;
se simte, le vede,
le vede și simte,
în minte se crede,
cu gândul se minte.

Nici bine nu se alipi,
cu botul de nectar să-l soarbă,
că iute îl și izgoni,
rugina unui sfârc de babă;
carnalul codru vesteji,
din frunza lui pică culoare,
iar din coroană îi fugi,
o muzică înălțătoare;
din contradicții se-adânci,
crevasa frunții gânditoare,
în craniul gol se rătăci,
privirea zânei trecătoare.

Ca valul rupt de dig urlă,
ca visul mort în închisoare,
eliberat în spațiul sterp,
al timpului cu nepăsare;
a dat să plece, să coboare,
în negre-odăi interioare,
dar cum să aibe fadul boltă,
cum să lase focul baltă?
cum, când din pământ tâșnește,
unda ce corpuri unește,
cum, când iaca-l împresoară,
aura unei nopți de vară?

Eros în împletiri,
unu-ntre numere,
buchet de aripi,
crescute pe umere;
dorință-ntre simțuri,
vapaie în vatră,
un foc și-o mâncare,
în casă de piatră;
le simte și vrea,
se vrea și le simte,
în minte le ia,
ca le-a luat minte.

Nici bine nu se ancoră,
cu pieptul de prundișul reavăn,
cât ai clipi îl dislocă,
mirosul de epavă țeapăn;
tandemul păsăresc prăji,
c-un tril sfărșit croncănitor,
la microunde rezonă,
cărbune și ozon în cor;
din repetiții răsări,
apus de dor de repetare,
din unu doi se decoji,
ca lemnul plescăit de mare.

Ca meteorul se trezi,
un înger fulgerat de sus,
incendiat de-un aer gri,
mai bine chiar să se fi dus;
și dă să plece de pe fus,
ca firul rupt, secretul spus,
ca șarpele sătul în vizuină,
spirală în adânc spre tihnă;
dar cum să uite, cum s-adoarmă,
cum să-și pună viața-n ramă,
cum, când totu-i o vitrină,
prin bolta grea de vin lumină?

Narcis în oglindă,
amorul cu sine,
tavan fără grinzi,
miracol ce-l ține;
o mână ce dă,
cealaltă primește,
din mila își ia,
din ea-și dăruiește;
se vede și vrea,
se vrea și vede,
gândește să ia,
că a luat crede.

Nici bine nu se rătăci,
cu capu-n norii de vânzare,
ca un făcut îl și găsi,
un moș cu palide bujoare;
un vid suflă prin galantare,
apel ratat de ajutor,
bucăți de sticlă grăitoare,
disfonic plâns din tainic for;
în floci de vată înoptă,
chelia veselului soare,
în beznă un schelet lăsă,
cu traista lui chiorăitoare.

Din față dosul își privi,
din urmă se uită-nainte,
imaginea în jur roti,
făr' să miște oseminte;
e ca plecat, ca-n vremuri sfinte,
un corp obez de-nvățăminte,
un spate-n cerc de griji adus,
etern actual, de somn răpus;
parc-ar mai vrea, parcă amână,
parcă potop stelar e vreme bună,
dar cum să stea, cum să rămână,
cum când vraja a vrăjeală-i sună?

Simțind jocul pueril,
văzând iureș de stihie,
pân' și viului se stinge,
pofta firii ce-l încinge;
în mormântul său de gheață,
în expresii fără față,
în mosor lipsit ață,
în misterul cel de ceață,
amortește în uitare,
o vâltoare curgătoare,
ce purcese prin ninsoare,
cataracta să-și măsoare.

Isterie reparată,
prabușire anulată,
o comandă retractată,
parașută-mpachetată,
lumânare înviată,
de foc retrocedată,
un cristal pe sticlă,
mări, se ridică,
în puternic glas,
în gerosul vas,
în ceresc popas,
în amurg de ceas.

...iaca ce nu-ți spune,
zidul fără nume,
de n-ai timp să cați,
verde cal să-nhați,
de n-ai timp s-asculți,
limba celor muți,
de n-ai timp să crezi,
umbre cu ochi verzi.

Sunday, May 22, 2011

Inutil

Timpule amnezic,
de ce te tot împiedici,
de ce te tot repeți,
de ce nu mă urmezi ca albul pe-nțelepți?

Cerule sleit,
de ce te-oprești,
de ce nu ai suflare,
de ce nu mă uzezi ca rampă de lansare?

Pământule nomad,
de ce n-aștepți,
de ce nu ai răbdare,
de ce nu te-odihnești la mine sub picioare?

Cristale pieritor,
de ce te sfarmi,
de ce te-ngropi,
de ce nu mă atârni ca norul pe-ai săi stropi?

Oceanule murdar,
de ce te scurgi,
de ce te-aventurezi,
de ce cu giulgiul meu de lacrimi nu te-nveșmântezi?

Potirule de foc,
de ce te stingi,
de ce te verși,
de ce nu te clătești cu ochii mei perverși?

Copacule de jar,
de ce te scuturi,
de ce te scorojești,
de ce în sânu-mi verde nu te cuibărești?

Înger rătăcit,
de ce răcnești,
și semeni întristare,
hai, vino de primește din fructul meu culoare!

Sunday, May 8, 2011

lacrima

podea austera
nadejdea traversand obrazul
se sparge cristalin

Saturday, May 7, 2011

paharul

casa de sticla
inundatie psihedelica
inecat, amarul doarme