Autopsia zilei

Timpul, șirag de clipiri la gâtul vieții.
Numere acrobatice pe firul amintirii.
Trup verde furnicat de plânsul dimineții.
Rond condensat pe geamul privirii.
Mătănii în mâna zbârcit-a tristeții.
Cât s-a vărsat în caznele firii?

Clipa, leș cristalizat de sfânt.
Disecție la morga din gând.
Vlăstar de Eden în mormânt.
Cuvântul etern rupt de rând.
Miracol ieșit din pământ.
Câte au dat colț râzând?

De-a fi sau a nu fi

am fi moartea, am fi viața,
am fi totul amândoi,
răsăritul dimineața
și musonul car de ploi...

de-ai fi frunză, aș fi verde,
de-aș fi sânge, ai fi puls,
am fi ochiul și ce vede,
apa stelei și-al ei curs;

de-aș fi plantă, ai fi foaia,
de-ai fi lacrimi, aș fi cer,
am fi fulger și văpaia,
o morgana și-un mister;

de-aș fi sfânt, ai fi credință,
de-ai fi coajă, aș fi miez,
am fi rugă și dorință,
notă-naltă și diez;

de-ai fi mândră, aș fi demon,
de-aș fi vorbă, ai fi scris,
am fi Sophia și eon,
cerc hipnotic și-al său vis;

n-am fi moarte, n-am fi viață,
am fi zero, de-am fi doi,
întuneric dimineață
și muson secat de ploi...

Puiul Flambat

nu numai cei ce-adapa vina
in inima lor cea meschina
si-ascund privirea-nlacrimata
de ochii nepatati din cer

si-aceia care n-au vazut lumina
si-a caror haina inca n-are tina
se scurg in cloaca-nveninata
din care criminalii zbier

de cand justitia divina
vazand problema din gradina
a hotarat o noua soarta:
cea ca neconvertitii pier

din pantec de adulterina
ales ca bobul de neghina
in moarte fu scuipat la viata
copilul cu parinti de fier

iar vocea lui cea cristalina
prinsa-ntr-un cerc de ura plina
pe-o partitura mutilata
erupe ca un cor de cler:

si ziua mea fu minunata
dar ce-o fi ea mi-e un mister
caci noaptea ne-mpresoara toata
cu priza ei de colier

si prieteni noi ma sugrumara
sorbindu-mi golul din plamani
o mana si-un picior imi luara
ca sa mai cresc: asa-s de buni!

si mi-am hranit vocabularul
cu trei expresii noi cu „moarte"
pe-a patra mi-o hali vecinul
dar mi-o va da pe maine, poate

si ganduri noi ma-nconjurara
mintindu-ma ca-s ratacit
dar cele vechi le sufocara
strigandu-le ca suntem chit

si ma topesc in rugaciune
ma sting, m-aprind si iara sper
sa te pogori de sus, Minune
caci fara tine-i tare ger