Oglinda ta

Cum arati?

Destul de frumoasa incat sa slefuiesti uratul,
destul de inteligenta incat sa iluminezi prostia,
destul de creativa incat sa colorezi monotonul,
destul de pasionala incat sa adormi apatia,
destul de milostiva incat sa pocaiesti infernul,
destul de sincera incat sa oglindesti minciuna,
destul de permeabila incat sa umpli golul,
destul de tu incat sa nu fii ca nici una.


De ce nu te poti vedea fara mine?

Pentru ca tu esti perfecta,
iar eu cu defect,
cu mine-ai lucrearea,
cu tine-s corect.
Pentru c-ai mei iti sunt ochii,
si-a ta inima mea,
eu ne sunt gura,
la tine-i urechea.
Pentru c-am murit odata,
si-alaturi am reinviat.
Pentru ca tu esti gand curat,
iar eu un cuget de tine obsedat.

Blitz

luna, raza si pamantul
toarna-n ochiul gol descantul
inimi, pulsuri, irigatii
prind albumul cu vibratii
versuri, drama, sau in proza
mesajul e doar o poza
rima, dictia, cuvantul
pun pe tabla mintii punctul
suflet, glas si ratiune
un parfum de notiune
rosu, verde si albastru
scurg esenta intr-un astru
ritmul,  replica si randul
cand le pierzi se sterge gandul
lira, masca, depanatul
dereglate frang si cadrul
simtul, gestul, o parere
cum dai pagina si piere
cerul, omul si mormantul
de-nchizi pleoapa tace cantul

Lightstruck

A million suns, a million moons
I've set and risen with my sight,
But ever when I glimpse at you,
I'm spellbound by your holy light!

In blackest hole, in dead of night
I'm drowning in a sleeping stew,
But ever when I dream of you,
I pulsate with your fragrant light!

The sense of wrong, the feel of right
I've numbed to gain my hollow might,
If not too late I pray to you,
Restore my heart and gift me flight!

Imago

cord bătând
aripi întinse
altitudini divine

Schimb de ostatici

Astrul vrea să te imite,
radiezi în inimi clei,
două suflete lipite,
trup de om, puteri de zei;

se reped din nori cuvinte,
ca s-atingă nurii tăi,
să primească sensuri sfinte,
ce separă buni de răi;

veșnice așezăminte,
își strămută locul lor,
sper-ați fi încălțăminte,
sărutare pe picior;

iarba coama-și netezește,
vântul nu-i țesală părul,
mantia lui te urmărește,
bronhii au să-i ducă dorul;

codrul haina sa jertfește,
din petale-ți face cale,
mii de trâmbiți ciripește,
haite latră osanale ;

lacrimi grele, argintate,
luna au format pe cer,
din icoanele uscate,
sub umbrela-ți de mister;

nervii nu mai vor a simte,
îi îmbată calmul tău,
cu pastile de i-aș minte,
mi s-ar năpusti în hău;

iată, toate-ți sunt predate,
dă-mi acuma ce-i al meu,
două vorbe ce rostite,
îl prefac pe om în zeu!