Decolare

nouă lei își cată coama,
ca un prunc flămând pe mama,
ca Samson luptând cu teama,
capul gol își vrea coroana;

opt moriști își sfarmă dinții,
ca pe-un gând de smalțul minții,
un mister de piatra științii,
un damnat cinând cu sfinții;

șapte tonuri se destramă,
lanțul amical se sfarmă,
ploaia curcubeu-și cheamă,
numai negrul o ia-n seamă;

șase șerpi își beau otrava,
ca să stingă-n focuri zarva,
să topească-n febră graba,
să adoarmă toată slava;

cinci steluțe-și plâng lumina,
licurici sticlind ca mina,
o conștiință-n ring cu crima,
sufletul vărsându-și vina;

patru cumpeni rup cântarul,
crucile își duc calvarul,
vânturile șterg hotarul,
firmamentul stinge farul;

trei penaje merg, nu zboară,
nu mai cântă, ci doar zbiară,
nu au cioc, ci dinți de fiară,
porumbei blindați cu zmoală;

două inimi își pierd glasul,
cum un pas ratează dansul,
timpul uită cât e ceasul,
vinul viu golește vasul;

un întreg se-mparte-n fracții,
ca și viața în distracții,
o substanță în reacții,
sau amorul în atracții;

zero singur se râvnește,
ca egoul ce iubește,
o oglindă se privește,
a zbura e omenește;

Autopsia zilei

Timpul, șirag de clipiri la gâtul vieții.
Numere acrobatice pe firul amintirii.
Trup verde furnicat de plânsul dimineții.
Rond condensat pe geamul privirii.
Mătănii în mâna zbârcit-a tristeții.
Cât s-a vărsat în caznele firii?

Clipa, leș cristalizat de sfânt.
Disecție la morga din gând.
Vlăstar de Eden în mormânt.
Cuvântul etern rupt de rând.
Miracol ieșit din pământ.
Câte au dat colț râzând?

Pandemic

doua noduri, un fir
patru fire, un ochi
o plasa, mult peste
tot mai mult vine
tot mai goala este
un peste, un nod