Fara urma

In parcul ruginit de ploi
incet tacerea se asterne,
copacii-s sufocati cu pene sloi
de gerul ce din nori se cerne.

In albia plina de noroi
inaltul isi clateste-amarul,
iar raul serpuind puroi
in buba lacului vomita jarul.

Un crivat suiera prin vai
si vai de cei ce-i aud cantul,
din limba-i pleaca doua cai
la stanga somn si cea mormantul.

Pe banca rupta dintr-un pom
un suflet umbra isi tranteste,
din plisc ii croncane un nom
pamantului ce tot primeste.

O urma zace-abandonata
de pasul ce-o calca pe jos,
se-ntreaba de-o pieri-ngropata
sau stearsa de un plans jegos.