Showing posts with label scris. Show all posts
Showing posts with label scris. Show all posts

Wednesday, May 25, 2011

De-a fi sau a nu fi

am fi moartea, am fi viața,
am fi totul amândoi,
răsăritul dimineața
și musonul car de ploi...

de-ai fi frunză, aș fi verde,
de-aș fi sânge, ai fi puls,
am fi ochiul și ce vede,
apa stelei și-al ei curs;

de-aș fi plantă, ai fi foaia,
de-ai fi lacrimi, aș fi cer,
am fi fulger și văpaia,
o morgana și-un mister;

de-aș fi sfânt, ai fi credință,
de-ai fi coajă, aș fi miez,
am fi rugă și dorință,
notă-naltă și diez;

de-ai fi mândră, aș fi demon,
de-aș fi vorbă, ai fi scris,
am fi Sophia și eon,
cerc hipnotic și-al său vis;

n-am fi moarte, n-am fi viață,
am fi zero, de-am fi doi,
întuneric dimineață
și muson secat de ploi...

Thursday, May 19, 2011

Moarte Asteptarii

durere,
caznă,
amăgiri,
din vrere își sorb seva,
așteaptă să le dai pomeni,
visare,
poze,
ceva

un zâmbet,
sincer,
un cuvânt,
un singur lucru îl produce,
așteaptă să îl sesizezi,
în cer,
oglinzi,
pe cruce

din coardă,
pană,
sau penel,
o lume nou-apare,
așteaptă să o mântuiești,
prin vorbe,
scris,
culoare

sapiență,
slavă,
dăruire,
sunt trei cuvinte rare,
așteaptă să le răsădim,
în gând,
trăiri,
purtare