Showing posts with label natura. Show all posts
Showing posts with label natura. Show all posts

Wednesday, July 25, 2012

Tarziu, adica devreme

Șuier, ramură și zare,
Cânt planând în depărtare,

Umbră, stele și cadran,
Timpul ticăie în geam,

Ploaie, ceară și nisip,
Focul picură un chip,

Ziduri, humă și tavan,
Un chibrit aprins în van,

Oase, fir și cristalin,
Petele albesc deplin,

Smoală, scânduri și cenușă,
Cine dracu` e la ușă?

Wednesday, February 22, 2012

Castelul Domnului Nisip

parc de piatră,
pe o piatră,
zi de piatră,
ritm de piatră,
cânt de piatră,
dans de piatră,
toast de piatră,
râs de piatră,
colț de piatră,
gol de piatră,
om de piatră,
ochi de piatră,
cord de piatră,
duh de piatră,
cer de piatră,
nor de piatră,
strop de piatră,
dor de piatră,
râu de piatră,
pas de piatră,
brâu de piatră,
trunchi de piatră,
pom de piatră,
măr de piatră,
cap de piatră,
gând de piatră,
gust de piatră,
plin de piatră,
somn de piatră,
pat de piatră,
veci de piatră,
sub o piatră,
parc de piatră,

Friday, June 10, 2011

amintire

natura moarta
inspira brusc
clipeste violent
expira adanc
natura vie

Monday, May 23, 2011

Oroarea Ororilor

De ai timp să crezi,
umbre cu ochi verzi,
de-ai timp s-asculți,
limba celor muți ,
de ai timp să cați,
verde cal să-nhați,
iaca ce te-nvață,
zidul făr' de viață...

Din amurg de ceas,
din ceresc popas,
din gerosul vas,
din puternic glas,
mări, se pogoară,
un cristal pe scară,
ca mercur pe bară,
pompier de ceară,
parașută în misie,
căpitanul peste mie,
kamikaze-n vrie,
controlată isterie.

Văzând jocul pueril,
simțind iureș de stihie,
pân' și mortului îi vie,
pofta-n cui să nu mai fie;
din mormântul său de gheață,
din expresii fără față,
din mosor lipsit ață,
din misterul cel de ceață,
se clintește din uitare,
o statuie de vâltoare,
și purcede să măsoare,
cataracta de ninsoare.

Tifon în talazuri,
luceafar în stele,
umbrelă în ploaie,
turnată din ele;
o coasă în lanuri,
o voce în pilde,
o roată pe drumuri,
pavaj de merinde;
se vede și simte,
se simte și vede,
crede că gândește,
iar ce-a gândit crede.

Nici bine nu se săpuni,
pe chip cu feeria dalbă,
că-ndată îl și limpezi,
un putred nechezat de gloabă;
celestul scalp parc-obosi,
mătreața lui să o presare,
un parmezan îngălbenit,
un damf simfonic de picioare;
din floci de vată străluci,
chelia palidului soare,
scheletul glacial pieri,
lăsând un mugur și un punm de sare.

În sec surâsul îi plonja,
în gol vasele i se vărsară,
sătule de-ncărcarea grea,
a calmului de poleială;
dar cum să plece, să dispară,
cum să fie cel de-aseară,
dacă, din nouă, zece îl îmbună,
iară, din ele, una a vioară-i sună?
cum, când din eter continuă să ningă,
petale sângerii ce sacrul pot să-nvingă?
cum, când pretutindenea se plimbă,
pe strada roză vibrații de colindă?

Apollo în strofe,
pădure de iele,
fântână de arfe,
în haină de piele;
o minte-ntre gânduri,
obsesie-n minte,
un sens printre rânduri,
pereți de cuvinte;
se simte, le vede,
le vede și simte,
în minte se crede,
cu gândul se minte.

Nici bine nu se alipi,
cu botul de nectar să-l soarbă,
că iute îl și izgoni,
rugina unui sfârc de babă;
carnalul codru vesteji,
din frunza lui pică culoare,
iar din coroană îi fugi,
o muzică înălțătoare;
din contradicții se-adânci,
crevasa frunții gânditoare,
în craniul gol se rătăci,
privirea zânei trecătoare.

Ca valul rupt de dig urlă,
ca visul mort în închisoare,
eliberat în spațiul sterp,
al timpului cu nepăsare;
a dat să plece, să coboare,
în negre-odăi interioare,
dar cum să aibe fadul boltă,
cum să lase focul baltă?
cum, când din pământ tâșnește,
unda ce corpuri unește,
cum, când iaca-l împresoară,
aura unei nopți de vară?

Eros în împletiri,
unu-ntre numere,
buchet de aripi,
crescute pe umere;
dorință-ntre simțuri,
vapaie în vatră,
un foc și-o mâncare,
în casă de piatră;
le simte și vrea,
se vrea și le simte,
în minte le ia,
ca le-a luat minte.

Nici bine nu se ancoră,
cu pieptul de prundișul reavăn,
cât ai clipi îl dislocă,
mirosul de epavă țeapăn;
tandemul păsăresc prăji,
c-un tril sfărșit croncănitor,
la microunde rezonă,
cărbune și ozon în cor;
din repetiții răsări,
apus de dor de repetare,
din unu doi se decoji,
ca lemnul plescăit de mare.

Ca meteorul se trezi,
un înger fulgerat de sus,
incendiat de-un aer gri,
mai bine chiar să se fi dus;
și dă să plece de pe fus,
ca firul rupt, secretul spus,
ca șarpele sătul în vizuină,
spirală în adânc spre tihnă;
dar cum să uite, cum s-adoarmă,
cum să-și pună viața-n ramă,
cum, când totu-i o vitrină,
prin bolta grea de vin lumină?

Narcis în oglindă,
amorul cu sine,
tavan fără grinzi,
miracol ce-l ține;
o mână ce dă,
cealaltă primește,
din mila își ia,
din ea-și dăruiește;
se vede și vrea,
se vrea și vede,
gândește să ia,
că a luat crede.

Nici bine nu se rătăci,
cu capu-n norii de vânzare,
ca un făcut îl și găsi,
un moș cu palide bujoare;
un vid suflă prin galantare,
apel ratat de ajutor,
bucăți de sticlă grăitoare,
disfonic plâns din tainic for;
în floci de vată înoptă,
chelia veselului soare,
în beznă un schelet lăsă,
cu traista lui chiorăitoare.

Din față dosul își privi,
din urmă se uită-nainte,
imaginea în jur roti,
făr' să miște oseminte;
e ca plecat, ca-n vremuri sfinte,
un corp obez de-nvățăminte,
un spate-n cerc de griji adus,
etern actual, de somn răpus;
parc-ar mai vrea, parcă amână,
parcă potop stelar e vreme bună,
dar cum să stea, cum să rămână,
cum când vraja a vrăjeală-i sună?

Simțind jocul pueril,
văzând iureș de stihie,
pân' și viului se stinge,
pofta firii ce-l încinge;
în mormântul său de gheață,
în expresii fără față,
în mosor lipsit ață,
în misterul cel de ceață,
amortește în uitare,
o vâltoare curgătoare,
ce purcese prin ninsoare,
cataracta să-și măsoare.

Isterie reparată,
prabușire anulată,
o comandă retractată,
parașută-mpachetată,
lumânare înviată,
de foc retrocedată,
un cristal pe sticlă,
mări, se ridică,
în puternic glas,
în gerosul vas,
în ceresc popas,
în amurg de ceas.

...iaca ce nu-ți spune,
zidul fără nume,
de n-ai timp să cați,
verde cal să-nhați,
de n-ai timp s-asculți,
limba celor muți,
de n-ai timp să crezi,
umbre cu ochi verzi.

Saturday, May 21, 2011

Trident

firesc strident
zenit latent
apus in orient
exotic rezident
un jar reviviscent
sclipire permanent
necolorat pigment
solar opalescent
arid potent
un fulger lent
galvanic sediment
puseu evanescent
potop ardent
pacific violent
ocean efervescent
sarat, dar suculent
saturator ferment
frugal si consistent
putinul abundent
o suta intr-un cent
profit prin faliment
esec eficient
voitul accident
cauzalul contingent
invariabil sortiment
perenul persistent
deloc si suficient
un gol proeminent
spre centru divergent
launtrul transcendent
externul inerent
adancul emergent
mister si evident
esenta rudiment
intregul element
primar si supliment
activ excipient
energic indolent
incremenit curent
un calm torent
mutesc fluent
mutualul coerent
receptor emitent
comun temperament
vulgar decent
profanul sacrament
banal eveniment
strain corespondent
neprovocat, dar aferent
acolo si prezent
indepartat recent
absentul remanent
modern si pergament
va fi preexistent
final incipient
etern impacient
momentul subzistent
prezent, dar neglijent
petala de ciment
blindaj emolient
roseata unguent
o rana pansament
remediu virulent
amicul oponent
docil si disident
rebel obedient
un liber servient
un serv independent
o mana instrument
satrapul indulgent
blajin, dar exigent
supus si prezident
suprem subiacent
matur prepubescent
boemul cel atent
cutezator prudent
neremarcat valent
un neclintit rulment
lucid subconstient
idei experiment
oniric stimulent
fictiv si existent
nu e nici gand, nici sentiment
...
firesc strident

Tuesday, May 17, 2011

Schimb de ostatici

Astrul vrea să te imite,
radiezi în inimi clei,
două suflete lipite,
trup de om, puteri de zei;

se reped din nori cuvinte,
ca s-atingă nurii tăi,
să primească sensuri sfinte,
ce separă buni de răi;

veșnice așezăminte,
își strămută locul lor,
sper-ați fi încălțăminte,
sărutare pe picior;

iarba coama-și netezește,
vântul nu-i țesală părul,
mantia lui te urmărește,
bronhii au să-i ducă dorul;

codrul haina sa jertfește,
din petale-ți face cale,
mii de trâmbiți ciripește,
haite latră osanale ;

lacrimi grele, argintate,
luna au format pe cer,
din icoanele uscate,
sub umbrela-ți de mister;

nervii nu mai vor a simte,
îi îmbată calmul tău,
cu pastile de i-aș minte,
mi s-ar năpusti în hău;

iată, toate-ți sunt predate,
dă-mi acuma ce-i al meu,
două vorbe ce rostite,
îl prefac pe om în zeu!